Ce ar trebui sa contina o trusa de machiaj?

2/26/2015

Stiu ca multe dintre voi va interesati mereu in legatura cu ce apare nou din punct de vedere cosmetic si incercati mereu sa va imbogatiti trusa de make-up, asadar aceasta postare nu cred ca va fi foarte interesanta pentru voi, dar m-am gandit sa vin si in ajutorul celor care inca cocheteaza cu machiajul si care isi doresc doar sa-si imbunatateasca putin rutina.

Nu e nevoie de un sac de produse de machiaj ca sa aratam ingrijit si sa ne putem face un machiaj decent, potrivit pentru orice ocazie. Bineinteles, daca sunteti ca mine, si orice produs apare trebuie sa fie al vostru, sigur aveti deja sertare, etajere, cutii si cutiute pline cu tot felul de nebunii.



1. Un portfard dragut
Trebuie sa va tineti si sa va transportati cumva produsele, asa ca un portfard simpatic este cea mai buna solutie.


2. Cateva pensule
Nu trebuie sa dati sute de lei pe un set de pensule profesionale sau din nu stiu ce par, daca tot ce va doriti este doar sa va faceti voi machiajul de zi cu zi. Aveti nevoie doar de cateva pensule bune, care sa nu se strice dupa prima folosire, si pe care sa le spalati cam in fiecare sapatamana.


3. Un fond de ten bun
Fie ca aveti un ten perfect sau cu mici probleme, tot veti avea nevoie de un fond de ten bun, potrivit nevoilor voastre si tipului vostru de ten. Totusi, sa va alegeti cu atenti nuanta pentru ca un fond de ten prea deschis sau prea inchis, poate insemna dezastru.
4. Un anticearcan de incredere
Anticearcanul va face cearcanele sa dispara, sau macar le va diminua intensitatea, si va oferi un aspect fresh si odihnit. Uneori, e nevoie doar de putin anticearcan si putin ruj, si lookul e gata.
5. Un rimel potrivit
Nici aici nu e nevoie sa investiti nu stiu cat, trebuie doar sa cautati produsul cu periuta potrivita pentru voi. Sunt multe rimeluri la preturi foarte bune, usor de aplicat, care vor da volum genelor si vor accentua ochii.
6. O paleta de farduri multifunctionala
Nu e nevoie sa investiti in nu stiu ce culori, daca tot ce va doriti este un machiaj potrivit pentru job sau pentru o seara in oras. V-as recomanda o paleta cu cateva nuante de bej si maro si poate si cateva griuri si negru.
7. Tusul nu trebuie sa lipseasca.
Cand nu am chef sau timp sa ma machiez, dar totusi vreau sa fiu pusa la punct, optez pentru o linie fina de tus care sa-mi accentueze ochii. Daca nu aveti prea multa dexteritate, puteti opta pentru un tus de tip carioca.
8. Rujul este arma perfecta
Nici nu trebuie sa va mai spun cat de important este rujul. Va recomand sa aveti 2-3 nuante care sa vi se potriveasca perfect, una usor neutra, de zi cu zi, un ruj rosu si o nuanta care va place voua in mod special.
9. Un gloss transparent
Glossul este un inlocuitor perfect pentru momentele cand rujul este prea mult. Putin gloss si sunteti gata de plecare.
10. Un blush delicat
Putin blush nu a stricat nimanui si poate sa fie cireasa pe tortul unui machiaj placut. Trebuie sa aveti grija cand il alegeti, sa vi se potriveasca perfect nuanta, si sa nu fie foarte sclipicios sau inchis la culoare, acestea fiind mai greu de asortat.
11. Putina pudra si am terminat
Pudra va ajuta sa va fixati machiajul iar in cazul tenurilor uleioase, va mentine aspectul mat pentru mai mult timp. Puteti opta pentru o pudra translucida sau pentru una in nuanta tenului vostru,

Optional: pudra bronzanta, creioane de ochi, pudra iluminatoare, clestisor pentru gene.

Sper sa va fie de folos postarea si as vrea sa aflu ce produs de make-up considerati voi ca este indispensabil.

You Might Also Like

0 comentarii

Comentarii