3 Proceduri cosmetice tentante

6/07/2016



Desi sunt curioasa din fire, si destul de curajoasa, sunt multe proceduri sau tratamente cosmetice pe care nu le-am incercat. Unele mi se par bizare sau chiar cu efecte adverse, dar cateva ma tenteaza foarte tare. Totusi, inainte de a le incerca, m-am documentat si m-am gandit ca ar fi util sa va intreb si pe voi daca le-ati incercat si daca le recomandati.



Bineinteles, sunt si cateva de care m-am ferit si voi continua sa ma feresc pentru ca desi efectele sunt dragute, am impresia ca vor dauna pe termen lung. Primul exemplu care-mi vine in minte sunt unghiile false, care am tot auzit ca strica unghia naturala. A, si al doilea exemplu ar fi tratamentul clasic de scoatere a punctelor negre. Am inteles ca e cam dureros si ca poate lasa leziuni pe fata. No thanks!

1. Manichiura semipermanenta

Acest tip de manichiura mi-a fost recomandata de cateva prietene care m-au asigurat ca nu se aseamana cu cea cu gel. Am inteles ca rezista intre 2 si 3 saptamani si ca ar avea un luciu mai puternic, dar fara riscul de a dauna unghiei naturale.
De as incerca-o? Eu urasc sa-mi fac unghiile, nici nu ma pricep dar nici prea multa rabdare nu am. Totusi, mi-as dori sa am unghii impecabile, fara batai de cap.

2. Terapia vampir

Sigur ati mai auzit despre aceasta procedura ca fiind preferata de Kim Kardashian si Madonna. Desi suna destul de sinistru, am inteles ca este foarte eficienta. In principal, ti se ia sange, se extrage nu stiu ce componenta si apoi se aplica, cu ace am impresia, pe zonele cu riduri, cicatrici sau vergeturi.
De ce as incerca-o? In ultimul timp, din cauza noptiilor nedormite and other stuff, mi se pare ca tenul si-a mai pierdut din viata. A, si pe bust am cateva vergeturi din adolescenta de care as vrea sa scap.

3. Drenaj limfatic

Despre drenajul limfatic am auzit multe lucruri pozitive, atat de la kinetoterapeuti, cat si de la niste prietene. Aparent, este un masaj special care sa ajute eliminarea limfei. Am inteles ca este de mai multe feluri, ba facial, ba pe zone ale corpului, in functie de nevoi. Eu cred ca as avea nevoie pe picioare din cauza unei zone ciudate de pe interiorul coapselor.
De ce as incerca? Pentru ca am inteles ca este si benefica pentru organism, nu doar ca efect estetic.

Cred ca sunt multe care mi-ar trezi interesul, dar deocamdata ma opresc aici. Odata si odata, tot vreau sa le incerc, macar de curiozitate. Despre cele enumerate de mine am auzit doar lucruri bune, dar as vrea sa aflu si parerea voastra.

Voi le-ati incercat? Sunt eficiente?

You Might Also Like

0 comentarii

Comentarii