Best of: Budget Make-Up 2016

1/03/2017




Anul 2016 a fost unul greu pentru mine, nu neaparat prost, dar greu. Una dintre partile bune a acestui an, pe langa chestiile esentiale legate de cariera si altele, a fost faptul ca am avut ocazia sa incerc multe produse cosmetice, unele fiind foarte interesante si promitatoare. Cred ca si voi ati dat peste produse misto la preturi decente, care v-au facut viata mai frumoasa. Dar care sunt cele mai cele din 2016? Mentionez ca alegerile sunt facute pe baza experientelor personale din acest an.



Baza de machiaj pentru ten: NYX Studio Perfect Photo Primer Clear

De acest produs nu am dat chiar in 2016, insa cred ca este cea mai buna baza folosita de mine in acest an, la un pret rezonabil. Se consuma greu, este transparenta, creaza un finish satinat si niveleaza suprafata pielii, pregatind tenul pentru machiaj.
Pret: aproximativ 75 lei.



Fond de ten: L'Oreal Accord Parfait/ Vichy Dermablend

In mod normal,ar trebui sa ma hotarasc si sa aleg doar unul, insa cele doua fonduri de ten m-au impresionat foarte mult, fiecare in felul sau. Ambele sunt cumva vestite prin comunitatea de beauty bloggeri si ambele sunt alegerea perfecta, daca stii ce vrei.
L'Oreal Accord Parfait este perfect pentru cele care isi doresc un produs cu o textura lejera, dar si o acoperire foarte buna. Daca tenul tau are nevoie de o acoperire aproape totala, si nu te deranjeaza o textura mai groasa, atunci poate ca Dermablend este pentru tine.
Pret L'Oreal Accord Parfait: aproximativ 60 lei.
Pret Vichy Dermablend: aproximativ 70 lei.



Paleta de farduri: Maybelline The Blushed Nudes

Am fost de-a dreptul impresionata de aceasta paleta si de utilitatea ei pentru machiajul de zi. Raportul calitatea- pret este unul foarte bun, iar diversitatea nuantelor este un mare avantaj. Ma bucur foarte mult ca mi-am luat-o si cred ca ma voi bucura mult timp de ea.
Pret: aproximativ 60 lei.



Baza pentru fard: NYX Eye Shadow Base

Desi nu este o preferinta noua pentru mine, aceasta baza isi regaseste mereu drumul catre portfardul meu. Mentine bine culorile pe pleoapa, nu ia din puterea acestora si nu se strange in timp. Pe langa toate astea, va veti bucura mult timp de acest produs.
Pret: 39 lei.



Rimel: Flormar Spider Lashes

Desi nu am incercat foarte multe produse de acest fel din zona budget friendly anul acesta, unul dintre ele mi-a ramas in minte: Flormar Spider Lashes. Mi s-a parut foarte eficient, avand in vedere pretul bun.
Pret: aproximativ 25 lei.



Fard pentru sprancene: NYX Eyebrow Cake Powder

Love it! Este a patra cutiuta pe care o cumpar si nu am nici cea mai vaga idee ce alt produs l-ar putea detrona. Nu e descoperit in 2016, insa mi-a placut atat de mult incat am ramas la acest produs.
Pret: 36 lei.



Gel pentru sprancene: NYX Eyebrow Gel

Desi nu eram in cautarea unui nou produs de acest fel, mi-a sarit in cale si ne-am inteles minunat. Este rezistent, ordoneaza frumos firele si arata fantastic daca e aplicat cum trebuie.
Pret: 42 lei.



Blush: Bourjois Boalte Ronde Blush

Pentru mine, blushurile de la Bourjois au ramas nedetronate inca de cand am inceput sa folosesc produse de machiaj. Nuantele sunt extrem de frumoase, finishul este unul satinat si elegant si rezista foarte bine pe piele.
Pret: 42 lei.



Kit pentru contouring: Maybelline Master Sculpt

Intr-o sesiune de shopping prin Superdrug, in Dublin, am dat peste acest mic kit la un pret foarte bun si m-am gandit ca merita incercat. Ma bucur ca am facut-o pentru ca s-a dovedit a fi foarte practic si potrivit mai ales pentru machiajul de zi. Singura problema este ca nu l-am vazut inca in magazinele din Romania.
Pret: aproximaitv 40 lei.



Eyeliner: NYX Liquid Black Liner

Aici dam de un alt vechi preferat la care mi-a fost greu sa renunt. Este unul dintre cele mai bune produse de acest fel pe care le-am incercat, ever, si am apelat la el si in 2016. Este rezistent, pigmentat, iar pensula ofera multa libertate artistica.
Pret: 35 lei.



Corector: Flormar Full Coverage Concealer

Acest corector m-a suprins teribil de tare,avand in vedere pretul modest. Are acoperire mare, rezista destul de bine, nu se strange si se consuma greu. What can be better?!
Pret: 25 lei.


Acum ca 2016 s-a incheiat, abia astept sa fac noi descoperiri interesante si sa vad ce va mai aduce noul an in portfardul meu. Si pentru ca vreau ca peste un an sa ma chinui in a alege cele mai bune produse, va astept cu sugestii: ce v-a placut, ce nu v-a placut si ce credeti ca ar trebui sa mai incerc.

Si, la multi ani!


You Might Also Like

0 comentarii

Comentarii